Incontinența urinară în sarcină este o problemă comună, dar insuficient discutată. Studiile arată că una din trei femei însărcinate se confruntă cu pierderi involuntare de urină, mai ales în trimestrele II și III de sarcină. Chiar dacă nu pune în pericol viața mamei sau a fătului, incontinența poate afecta semnificativ calitatea vieții și echilibrul emoțional al gravidei. „Gândiți-vă că o femeie însărcinată se confruntă deja cu numeroase schimbări, iar pierderea involuntară de urină este un stres suplimentar. Multe femei se simt jenate și au senzația că își pierd din feminitate și de aceea foarte puține vorbesc despre această problemă“, atenționează dr. Costin Petcu, medic primar urolog la Clinica Nativia, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
Sursa: totuldespremame.ro
