Centrala nucleară de la Kozlodui, singura centrală atomoelectrică a Bulgariei și care furnizează aproape o treime din energia electrică a acestei țări, a început marți, 1 septembrie, revenirea treptată la capacitatea normală, redusă luna trecută ca urmare a scăderii nivelului Dunării, relatează agenția EFE, citând un comunicat emis de autorități.
Source: ziare.com
