Unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria industriei auto românești revine în prim-plan. Ford Otosan România, compania care deține fabrica auto de la Craiova, a depus la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală o cerere de înregistrare pentru marca OLTCIT, numele mașinii produse cândva în uzina din Bănie. Deocamdată, nu este vorba despre un nou model anunțat oficial, ci despre protejarea unei mărci cu puternică încărcătură istorică și emoțională.
Source: tvrinfo.ro
