Primarul unei comune din Olt a rămas fără permisul auto după ce a depășit viteza legală în drum spre un incendiu care amenința locuințele localnicilor. Polițiștii l-au urmărit până la locul situației de urgență, unde i-au suspendat permisul pentru trei luni, dar nu au rămas să ajute la stingerea flăcărilor. Inspectoratul de Poliție Județeană (IPJ) Olt a anunțat miercuri, 2 septembrie, că face verificări interne cu privire la modul în care polițiștii au gestionat situația.
Source: ziare.com
