fbpx

Simona Halep susține că experții și-au schimbat decizia

Simona Halep susține că experții și-au schimbat decizia

Simona Halep susține că experții și-au schimbat decizia după ce au aflat identitatea ei.

”După ce grupul de experți a aflat identitatea mea, doi din trei și-au schimbat brusc opinia în favoarea acuzațiilor”, a spus fostul numărul 1 mondial care recent a ieșit din clasamentul WTA. Simona Halep nu a mai participat la competiții de un an, de când a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă sportivilor:

  • ”În ciuda acestor dovezi, ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) a adus o acuzație ABP (Programul de Pașaport Biologic, n.red.) numai după ce grupul de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experți să își schimbe brusc opinia în favoarea acuzațiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experți care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menținut timp de peste 10 ani în același interval. Acest grup de experți a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, dacă luăm în considerare testul meu negativ făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Cele mai recente știri